vineri, 31 august 2012

Cronovizorul – maşina timpului


O călătorie fascinantă în vremuri demult apuse ce aduce în prim plan adevăruri tulburătoare.

În anul 1956, călugărul benedictin Padre Ernetti împreună cu 12 fizicieni - laureatul Premiului Nobel Enrico Fermi, Wernher von Braun - părinţii programului atomic american, dar şi alţi savanţi de renume, necunoscuţi nici astăzi publicului larg - reuşesc în laboratoarele secrete ale Vaticanului, să realizeze un aparat ce captează imagini clare din trecut, numit – cronovizor.

Experiment ce avea să trezească imediat interesul Vaticanului.

Totul a pornit de la ideea conform căruia, undele luminoase şi sonore, nu sunt distruse, ci se transformă, reuşindu-se astfel, captarea unor imagini holografice , într-un spaţiu cilindric.

“Am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva secole“, a spus Padre Ernetti.
Cu ajutorul cronovizorului se reuşeşte fotografierea celor mai importante evenimente din istoria omenirii, până la punctul 0.

“Am văzut totul: agonia de pe Muntele Măslinilor, “trădarea” lui Iuda, procesul, calvarul. lisus era deja desfigurat când a fost adus în faţa lui Pilat. Am urmărit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, însă perioada medievală a deformat întrucâtva evenimentele, adăugând şi episoade noi. Hristos nu a căzut niciodată, de altfel nici nu purta întreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decât bara orizontală pe umeri, aşa-numitul patibulum. Picioarele îi erau legate de ale celorlalţi doi condamnaţi care au fost crucificafi odată cu El. Era complet desfigurat. În urma flagelării, carnea îi fusese sfâşiată, în unele porţiuni se vedea chiar osul”.

Cu toate acestea, se face publică o listă cu doar câteva evenimente ce au fost captate de cronovizor, majoritatea fiind cenzurate de Vatican: discursul lui Benito Mussolini, a lui Napoleon şi Cicero, Cina cea de Taină, Răstignirea şi Învierea lui Iisus, distrugerea Sodomei şi Gomorei prin expolzii atomice, primirea de către Moise a celor 10 porunci.
Un lucru este sigur: acest aparat devine extrem de periculos, deoarece ar schimba radical opinia noastră asupra religiei şi a evenimentelor istorice, astfel că, savanţii implicaţi în acest experiment sunt ţinuţi sub observaţie strictă.

În data de 2 mai 1972, săptămânalul italian “La Domenica del Corriere” publică o  fotografie captată de cronovizor, ce îl înfăţişează pe Iisus, agonizând pe cruce. 

Fotografie ce face înconjurul lumii.
   


În 1993, Vaticanul hotărăşte distrugerea cronovizorului, astfel că, aparatul este desfăcut în 16 secţiuni, ascunse în 16 locaţii diferite, spulberând adevăruri cutremurătoare.




„Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfârşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi spus Ernetti, în 1993.



În data de 8 aprilie 1994, Padre Ernetti, se stinge la Veneţia, nu înainte de a primi o ultimă vizită pe patul de moarte – aceea a unui prelat din partea Vaticanului.
















" Ascultă, priveşte şi taci " !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Back to Top